Durată studii
4 ani
Scurtă prezentare a programului
Teologia Ortodoxă Pastorală funcţionează în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă. Programul de studiu este acreditat de Ministerul Educaţiei Naţionale, dezvoltând un învăţământ de calitate în domeniul teologiei şi al ştiinţelor umaniste. Obiectivul educaţional al programului Teologie Ortodoxă Pastorală este determinat de rigori de natură academică (parteneriate de învăţare şi cercetare interne şi internaţionale pentru studenţi şi cadre didactice; competitivitate; actualitate; interdisciplinaritate) şi de natură duhovnicească (contruirea profilului moral al studentului). Cadrele didactice care predau la acest program au beneficiat de formări profesionale în ţară şi străinătate, ceea ce conferă integrarea educaţiei teologice din Alba Iulia în fluxul internaţional de profil. Studenţii sunt integraţi activ în procesul de învăţare şi cercetare.
Calificări și profesii la absolvire (conform Clasificării ocupațiilor din Romania)
Finalitatea studiilor la programul de Teologie Ortodoxă Pastorală are în vedere integrării sacerdotale (specialişti în religie, diacon, preot, episcop, specialişti în domeniul social) sau în învăţământ, prin absolvirea modulului psihopedagogic (profesori în învăţământul primar, gimnazial, secundar şi universitar).
Principalele discipline studiate
Programul de Teologie Ortodoxă Pastorală oferă o paletă largă de discipline de studiu, având ca scop dezvoltarea intelectuală şi morală a studentului. Este, în fapt, un exerciţiu al cunoaşterii care angajează dialogul dintre discipline de natură teologică, filozofică, de istorie a religiilor în general şi a creştinismului în special, știinţe biblice, istorice, sistematice sau practice. Prin îmbinarea lor, programul de Teologie Pastorală oferă studentului o dezvoltare armonioasă, o cultură vastă, puternic articulată în realităţile cotidiene. Principalele discipline sunt: Studiul Vechiului Testament, al Noului Testament, Istoria Creştinismului, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Patrologie, Bizanţ, Misiologie, Istoria şi filosofia religiilor, Liturgică, Omiletică, Dogmatică, Morală, Pastorală, Limba Greacă, Limba Latină, Limba Engleză.
Aspecte privind practica profesională
Modulul disciplinelor practice este foarte dezvoltat. Există parteneriate încheiate cu factori direct interesaţi din ţară (Arhiepiscopia Ortodoxă din Alba Iulia; parohii urbane şi rurale, ONG-uri) şi, de asemenea, prin Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, în cadrul programelor Erasmus, cu instituţii similare din străinătate.
Posibilități de continuare a studiilor (masterat, doctorat)
Facultatea de Teologie oferă posibilitatea de continuare a studiilor prin două programe de Masterat şi Studii Doctorale. Masteratul dezvoltă două direcţii: Teologie comparată şi Mediere interculturală și interreligioasă.
Oportunități de angajare pe piața muncii
Rata de angajare la finalul studiilor este ridicată. Acest lucru este posibil având în vedere puterea de absorbţie în acest domeniu prin structurile de profil: Arhiepiscopii, Episcopii, Protopopiate, Parohii şi ONG-uri, unde s-a identificat o nevoie crescută de resursă umană.
Durată studii
3 ani
Scurtă prezentare a programului
Specializarea Muzică religioasă din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia a fost înființată în anul 2014, cu binecuvântarea IPS Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei. Inițiativa înființării acesteia a venit dintr-o necesitate, întrucât zona nu dispunea de programe de studii superioare care să permită formarea muzicienilor profesioniști. Pe de altă parte, cererea de specialiști în domeniul muzicii a devenit din ce în ce mai mare în ultimii ani, pe fondul intensificării activității artistice la nivelul județului prin apariția unor formații de profil (fanfară, orchestră) care au nevoie de personal calificat. Acest program are un statut aparte în conturarea peisajului cultural zonal şi naţional, întrucât, prin cele două paliere ale sale – teologic şi muzical – contribuie la revalorificarea unei experienţe istorice în care cântarea şi rugăciunea se completau armonios.
Calificări și profesii la absolvire (conform Clasificării ocupațiilor din Romania)
Calificările și profesiile dobândite după absolvirea acestei specializări sunt: Profesor în învățământul gimnazial; Profesor în învățământul liceal, postliceal; Referent muzical; Corist; Cântăreț bisericesc; Dirijor; Documentarist (studii superioare).
Principalele discipline studiate
Programul de licență își propune să ofere o perspectivă plurivalentă asupra muzicii, abordând atât elemente ale culturii muzicale universale, cât și aspecte care țin de cultura muzicală națională și locală. În acest sens, am putea împărți diciplinele studiate în 3 categorii. 1) discipline care vizează însușirea limbajului culturii muzicale universale. Dintre acestea amintim: Teorie, Solfegiu, Dicteu; Istoria muzicii; Armonie; Contrapunct; Forme și analize muzicale, Teoria instrumentelor, Citire de partituri. Cunoștințele dobândite la aceste discipline vor permite studentului să analizeze și să interpreteze corect o piesă muzicală dintr-o anumită perioadă stilistică. Aceste abilități vor putea fi dezvoltate la cursurile de Ansamblu coral și Dirijat cor. 2) discipline care vizează însușirea limbajului muzicii de tradiție bizantină: Teoria muzicii bizantine; Paleografie muzicală bizantină; Istoria muzicii bizantine. Odată însușite, noțiunile specifice acestei culturi muzicale vor fi puse în practică la cursurile de Ansamblu psaltic, precum și prin participarea la slujbele desfășurate în capela Facultății. 3) discipline care tratează tradițiile muzicale naționale și locale. Folclorul este una dintre marile bogății ale țării noastre care trebuie cunoscută și pusă în valoare. După o prezentare a tradițiilor muzicale specifice fiecărei zone folclorice, studenții vor avea ocazia să analizeze specificul zonei din care provin. Cei interesați pot opta pentru cursurile de instrument popular (vioară, acordeon, contrabas etc), având ocazia să facă parte din formația folclorică a Facultății de Teologie.
Aspecte privind practica profesională
Practica profesională se realizează individual, în cadrul unor cursuri precum canto coral, pian, citire de partituri, sau în comun, în cadrul diferitelor tipuri de formații ale Facultății de Teologie; ansamblu coral, ansamblu psaltic, orchestră folclorică
Instituție parteneră: Arhiepiscopia Ortodoxă Română de Alba Iulia.
Posibilități de continuare a studiilor (masterat, doctorat)
Se intenționează ca, în cel mai scurt timp, în cadrul secției de Muzică religioasă să fie deschisă și linia de Masterat.
Oportunități de angajare pe piața muncii
Oportunitățile sunt multiple: posibilitatea de a ocupa un post didactic pe specializarea Educație muzicală în cadrul învățământului primar și gimnazial; ocuparea unui post de dirijor de cor; ocuparea unui post de cântăreț bisericesc; membru în diferite tipuri de formații vocale (coruri, grupuri vocale) sau intrumentale (orchestre, fanfare); referent muzical.
Durată studii
3 ani
Scurtă prezentare a programului
În cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă funcţionează cu începere din toamna anului 2018 programul de studii Artă Sacră, nivel – Licenţă. Obiectivul general al programului este acela de a forma specialişti în domeniul artelor sacre în general (cu obţinerea licenţei în domeniul Arte Vizuale), iar obiectivul specific este iniţierea şi formarea tinerilor ca specialişti în mozaic şi frescă, dar şi în vederea accederii la studiile masterale şi doctorale în acest domeniu. Aşa cum a fost alcătuit în vederea obţinerii autorizării, programul de studii este structurat pe trei ani de studiu, respectiv 180 ECTS. Finalizarea studiilor se încheie cu un examen format din două probe: un examen teoretic, sumativ al cunoştinţelor dobândite şi unul practic-aplicativ.
Calificări și profesii la absolvire (conform Clasificării ocupațiilor din Romania)
Deţinătorul diplomei de Licenţiat în Artă Sacră poate fi angajat ca: Artist plastic bunuri sacre; Grafician; Pictor; Consultant artistic; Organizator târguri și expoziții; Profesor în învățământul gimnazial (după parcurgerea Modulului psihopedagogic); Referent de specialitate așezământ cultural. Lista nu este exhaustivă şi are caracter exemplificator; reglementările legale civile şi bisericeşti în vigoare pot condiţiona ocuparea anumitor poziţii de absolvirea unui program masteral sau a unor programe post-universitare de specializare.
Principalele discipline studiate
Structura planului de învăţământ este de şase semestre cu o durată de şcolarizare medie de 14 săptămâni şi un număr de aproximativ 22-24 ore pe săptămână şi un număr de 60 ECTS pe an. Disciplinele sunt organizate ierarhic şi succesiv astfel încât să contribuie la buna asimilare a cunoştinţelor în domeniu şi dobândirea de noi competenţe. În elaborarea planurilor de învăţământ şi a listei disciplinelor s-a ţinut cont de recomandările ARACIS, de planurile didactice din oferta educaţională a altor programe similare din ţară şi străinătate precum şi în conformitate cu normele şi bunele practici în domeniu. Principalele discipline studiate sunt: Istoria Artei Universale, Anatomie Artistica, Studiul Desenului pentru Iconografie, Iconografie, Arta Creştină: Tehnici şi Stiluri, Studiul Culorii pentru Iconografie, Istoria Artei Medievale Româneşti, Tehnici Paleocreştine, Tehnici de Transpunere, Paleografie Aplicată, Erminia Picturii Bizantine, Elemente de Arhitectură Eclezială.
Aspecte privind practica profesională
Se va opta pentru cunoaşterea plasticităţii materialelor din care sunt realizate lucrările (condiţie pe care o apreciem ca fundamentală în vederea pregătirii viitorilor specialişti), cu scopul implicit de a evita confuziile între genurile artistice, de pildă, ca şi de înţelegere şi dezvoltare a fiecărei calităţi artistice a genului ales. În paralel cu această activitate dominantă vor fi realizate studii de desen, de culoare, compoziţii, cuprinzând atât elemente de limbaj plastic şi expresivitate artistică în general cât şi, în particular, adoptarea acestora la specificul modulelor de bază (exemplu un anume desen, culoare şi compoziţie pentru mozaic faţă de sgrafitto sau față de miniatură etc.). Tehnicile se regăsesc în metodologii ale plasticităţii materialelor folosite. Studenţii se vor acomoda cu mai multe modalităţi de exprimare artistică, aplicate la caracteristicile stilului bizantin, în special cele cu privire la tehnica mozaicului şi tehnica aplicării frescei. Prin astfel de metode, considerăm că se pot crea, premisele „antrenării” vocaţie artistice a studenţilor, în vederea exprimării creativităţii artistice în cadrele canonice ale iconografiei. Totodată, mulţumită acestui tipar de formare ales, se estimează că pot apărea şi conexiuni, compatibilităţi între diferitele materialităţi artistice, pentru obţinerea unor viziuni plastice alternative, proprii exprimării vizuale a transcendentalităţii, cu aspecte culturale şi culturale deosebite.
O componentă importantă în formarea studenţilor va fi practica pe şantierele de pictură din Eparhia de Alba Iulia, care le va oferi studenţilor un contact real şi de la sursă cu viitorul lor mediu de dezvoltare profesională. În acest sens au fost semnate deja contracte de practică şi a fost stabilit deja modul de derulare şi notare a acestor activităţi. Nişele privind dezvoltarea practicii sunt pe componentele de lucru în tehnica mozaic şi tehnica frescă.
Posibilități de continuare a studiilor (masterat, doctorat)
Facultatea de Teologie oferă, din punct de vedere profesional şi didactic întreaga gamă de nivele superioare de pregătire (licenţă, masterat, doctorat). Programul de Artă Sacră este în prezent autorizat pentru funcţionare din partea organismelor abilitate în acest sens, respectiv ARACIS.
Oportunități de angajare pe piața muncii
Absolventul programului de Artă Sacră poate fi angajat ca: Artist plastic bunuri sacre; Grafician; Pictor; Consultant artistic; Organizator târguri și expoziții; Profesor în învățământul gimnazial (după parcurgerea Modulului psihopedagogic); Referent de specialitate așezământ cultural.
Durată studii
4 semestre
Scurtă prezentare a programului
• Formarea de personal clerical și neclerical specializat în înțelegerea, analiza și interpretarea științifică a fenomenului religios;
• Obiectivele programului:
• formarea deprinderilor de investigare științifică a diferitelor forme de manifestare socio-religioase a principalelor tradiții confesionale creștine, în contextul istoriei și tradiției lor sociale, culturale și artistice; angajarea unui dialog interreligios și interrconfesional public, fundamentat pe principii și valori comune pentru cultivarea înțelegerii, respectului și diversității religioase într-o societate pluralistă; promovarea valorilor evanghelice într-o angajare pozitivă, comparativă și euristică față de valorile celorlalte confesiuni creștine, într-o analiză critică și reflexivă fată de propria credință, în special a celei Ortodoxe.
Calificări și profesii la absolvire (conform Clasificării ocupațiilor din Romania)
COR: 2636
• Specialisti in religie, în special în domeniul cercetării teologiei ortodoxe în raport cu celelalte confesiuni creștine;
COR: 231 (condiționat de absolvirea modulului psihopedagogic, nivel 11 )
• Pregătește specialiști în predarea Religiei și a Istoriei Religiilor; Profesori pentru învățământul secundar și universitar
Principalele discipline studiate
Geopolitica religioasă: Islam, Iudaism şi Creştinism în dialog; Mesajul doctrinar al icoanei pentru mileniul al treilea dintr-o perspectivă interconfesională; Religie si politica in Romania interbelica. Perspectiva comparata; Mistică și mistagogie în leitourghia Răsăritului creștin; Etica şi morala la profeţii mari: context istoric si contemporaneitate; Teme teologice în dialogul ecumenic contemporan. Evaluări și perspective; Catehismele moderne şi confesionalismul; Privire comparată asupra tradiţiilor ascetice, mistice şi liturgice din orientul creştin (bizantini, armeani, copţi, etiopieni, sirieni și latini.
Aspecte privind practica profesională
Practica se efectuează comasat după încheierea activităților didactice directe din semestrul al II-lea. Practica pentru studenţii înmatriculaţi la programe de master de cercetare se va desfășura, pe cât posibil, în unităţi de cercetare ştiinţifică, în centrele de cercetări şi în laboratoare de cercetare UAB. Colocviul de practică va avea loc în ultima săptămână a lunii septembrie.
Posibilități de continuare a studiilor (masterat, doctorat)
Şcoala Doctorală de Teologie, prin cei 11 conducători de doctorat şi prin programele de studiu aferente, acoperă o vastă arie de cercetare, de la teologie sistematică şi bioetică (istoria şi filosofia religiilor, dogmatică, morală, etica vieţii), la teologia practică (liturgică, muzică, omiletică şi catehetică).
Oportunități de angajare pe piața muncii
Rata de angajare la finalul studiilor este ridicată. Acest lucru este posibil având în vedere puterea de absorbție în acest domeniu prin structurile de profil: Arhiepiscopii, Episcopii, Protopoiate, Parohii, Inspectorate Școlare, ONG-uri, unde s-a identificat o nevoie crescută de resursă umană.
Durată studii
4 semestre
Scurtă prezentare a programului
Formarea de specialiști în domeniul medierii și al dialogului interconfesional și interreligios; înțelegerea, analiza și luarea deciziilor juste pentru dialogul ecumenic > Obiectivele programului:
Formarea deprinderilor de investigare științifică, sine ira et studio, a proceselor de interculturalitate și interreligiozitate ținând cont de codul privind deontologia și etica profesională Angajarea dialogului interconfesional și interreligios pentru cultivarea înțelegerii, respectului și diversității religioase într-o societate multi-etnică/confesională/religioasă
Promovarea valorilor universale, comune tuturor religiilor: lupta împotriva discriminării, egalitatea de șanse, promovarea vieții prin limitarea oricăror tipologii de violentă, construcția unei viziuni pozitive pacifist-integratoare a lumii.
Calificări și profesii la absolvire (conform Clasificării ocupațiilor din Romania)
Formarea de personal specializat în domeniul medierii și al dialogului interconfesional și interreligios; specialiști în rezolvarea conflictelor; consilier mediator; consilier școlar COR: 231
Pregătește specialiști în predarea Religiei și a istoriei Religiilor; Profesori2 pentru învățământul secundar și universitar.
Principalele discipline studiate
Etica vieţii în contextul societăţii de consum; Consilierea pastorală şi natura relaţiilor interumane: de la conflict la comuniune; Probleme actuale în procesul de mediere interculturală și interreligioasă și rădăcinile acestora; Muzica religioasă- arta de transformare a conflictului în comuniune; Biserica si statul bizantin - intre dialog, conflict si diplomatie; Direcţii şi curente în patristica comparată: Occident & Orient; Sociologia religiilor: obiectivări ale Sacrului în antropologia social; Cosmologia din perspectiva dialogului ecumenic; Teologia interculturala si ecumenismul; Religie şi violenţă la început de mileniu şi răspunsul unei teologii autentic agapice; Fundamentări culturale, istorice şi legislative ale medierii bisericeşti; Antropologia ortodoxă în dialogul misionar contemporan: holocaust, incinerare și ecoteologie.
Aspecte privind practica profesională
Practica se efectuează comasat după încheierea activităţilor didactice directe din semestrul al II-lea. Practica pentru studenţii înmatriculaţi la programe de master profesional se poate efectua în instituţiile şi organizaţiile în care sunt încadraţi în muncă masteranzii (dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul programului de masterat sau dacă organizaţia respectivă are departamente în domeniul programului de masterat) sau, în situaţia în care nu au un loc de muncă, în organizaţii din domeniu.
Posibilități de continuare a studiilor (masterat, doctorat)
Şcoala Doctorală de Teologie, prin cei 11 conducători de doctorat şi prin programele de studiu aferente, acoperă o vastă arie de cercetare, de la teologie sistematică şi bioetică (istoria şi filosofia religiilor, dogmatică, morală, etica vieţii), la teologia practică (liturgică, muzică, omiletică şi catehetică).
Oportunități de angajare pe piața muncii
Rata de angajare la finalul studiilor este ridicată. Acest lucru este posibil având în vedere puterea de absorbție în acest domeniu prin structurile de profil: Arhiepiscopii, Episcopii, Protopoiate, Parohii, Inspectorate Școlare, ONG-uri, unde s-a identificat o nevoie crescută de resursă umană.
Programul MUZICĂ RELIGIOASĂ ȘI FOLCLOR MUZICAL (studii de masterat, domeniul Muzică), recent autorizat de către ARACIS, vine în completarea generoasei oferte educaționale din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă a universității albaiuliene.
Studiile universitare în domeniul Muzică au pătruns în peisajul academic albaiulian în anul 2014, când a fost înființată în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia secția de Muzică Religioasă. În anul 2019, secția a fost acreditată, cu fiecare promoție de absolvenți simțindu-se tot mai acut nevoia deschiderii unui program de masterat care să le permită absolvenților să-și continue studiile. Mulți dintre absolvenții noștri au optat pentru o carieră didactică în învățământul preuniversitar, completarea studiilor la nivel masteral fiindu-le necesară pentru a se putea titulariza pe posturi didactice din învățământul liceal și post-liceal. De asemenea, creșterea prestigiului formațiilor muzicale autohtone presupune o perfecționare continuă a membrilor acestora, care să le permită atingerea unui cât mai înalt grad de profesionalim. Acestea sunt doar câteva dintre motivele care argumentează deschiderea programului de masterat MUZICĂ RELIGIOASĂ ȘI FOLCLOR MUZICAL.
La absolvire, masteranzii vor avea următoarele calificări și profesii: Copiator note muzicale (COR 265217); Referent muzical (COR 265211); Profesor în învățământul liceal/postliceal (după absolvirea modului psiho-pedagogic, nivelul II).
Programul de masterat abordează două mari paliere ale culturii muzicale, muzica religioasă și folclorul, disciplinele din planul de învățământ ilustrând aspecte diferite ale acestora. Din sfera muzicii religioase amintim următoarele discipline care vor fi studiate: Stilistica muzicii bizantine, Muzică eclezială și ritual, Muzica corală religioasă în sec. XX: orientări și tendințe, Cântare liturgică corală, Tehnici dirijorale în muzica bisericească, Citirea partiturilor corale religioase, Psalmodie și muzică ezoterică, Estetica muzicii religioase, Culturi muzicale bizantine, Principii de transcriere a notației neumatice în notație liniară, Variante ale muzicii bizantine în spațiul ortodox.
Folclorul muzical este ilustrat în planul de învățământ al programului prin discipline precum: Armonia modală aplicată pe cântecul popular românesc, Ansamblu muzică tradițională, Organologie populară, Colinda – gen muzical și literar, Culegere de folclor – tehnici și metode, Etnomuzicologie, Tehnici vocale de cânt popular, Prelucrări folclorice în creația compozitorilor români, Principii de transcriere a folclorului muzical, Conducere grup folcloric.
Pe lângă disciplinele menționate, există și discipline care oferă o perspectivă de ansamblu asupra limbajului muzical, precum Teoria superioară a muzicii. Totodată, Practica de specialitatele oferă masteranzilor posibilitatea de a aplica cunoștințele dobândite în formații vocale, instrumentale sau vocal-instrumentale.